Stabilitate macroeconomica
România oferă un mediu macroeconomic stabil, creșterea economică susținută, înregistrată în perioada 2015 – 2019, transformând-o într-o locație preferată a investitorilor străini în Europa de Sud-Est.
A investi în România inseamna a dobândi acces, in acelasi timp, la piata unica europeana si la oportunitati de afaceri oferite de piata romaneasca, tara noastra fiind strategic pozitionata la intersectia rutelor comerciale si energetice traditionale care leaga EU-27, Asia si Balcanii. Romania reprezinta cea mai mare piata de consum din Sud-Estul Europei, a doua ca marime din Europa Centrala si de Sud-Est si a saptea din Uniunea Europeana, avand o populatie de 20 millioane locuitori.
În ceea ce privește volumul investițiilor străine directe (ISD), România a fost ținta predilectă a investitorilor străini urmând același traseu ascendent: 3.461 milioane euro in 2015, 4.517 milioane euro in 2016, 4.797 milioane euro in 2017 si 5.266 milioane euro in 2018.
România detine in continuare pozitia de leader in clasamentul statelor receptoare de investitii straine directe (ISD) din regiune, conform datelor raportate de bancile nationale. In raportul recent al companiei americane de management si consultanta financiara Merrill Lynch, se afirma că România va fi, în următorii ani, cea mai atractivă ţară pentru investitorii străini dintre statele Europei Emergente, Orientului Mijlociu şi Africii, datorita prognozei de crestere economica, în medie cu 4,4%, în perioada 2010-2019 si costurilor competive de productie.
Sectorul care a atras cea mai mare valoare ISD este cel industrial, datorita pretului mai scazut la terenuri in comparatie cu alte tari din regiune, fortei de munca inalt calificate la preturi competitive, precum si disponibilitatilor privind capacitatile de productie si traditiei existente la nivel de sector.
Pentru investițiile străine cu impact semnificativ în economia României, legislatia oferă o serie de avantaje competitive: recuperarea pierderilor fiscale din profitul impozabil, amortizarea accelerata, facilitati oferite de autoritatile locale, scutiri privind sistemul asigurarilor de somaj si investitii pentru stimularea ocuparii fortei de munca, stimulente pentru sustinerea cresterii economice. Alte facilitati financiare sunt acordate printr-o serie de scheme de ajutor de stat.
Așadar, performanţele economice ale economiei româneşti pot fi sintetizate printr-o creştere stabilă a PIB de aproximativ 7%, o rată scăzută a inflaţiei de 2-3% și existența unei discipline fiscale medie confirmată de către instituţiile financiare internaţionale ca o bună coordonare și funcţionare între politica fiscală şi monetară.
This post is also available in: Engleză