„Suntem mulţumiţi de evoluţia businessului local. Noi în România avem cea mai mare rată de creştere dintre ţările din grup. Vedem că românilor le plac cumpărăturile, le place să consume“, a spus Robert Hellwagner, CEO al lanţului de magazine de tip cash&carry Selgros. El a fost prezent ca speaker în cadrul celei de-a treia ediţii a evenimentului ZF Retail. Comerţul, vioara întâi a economiei, eveniment realizat de Ziarul Financiar în parteneriat cu Openville Timişoara, Hervis, Carrefour, Microsoft, Mondelez, Altex, Cushman & Wakefield Echinox, Valuement şi SAP.