Fonduri europene 2019: Câte 15.000 Euro pentru ferme mici PFA sau SRL

fonduri-alimentatie-depositphotos

Fonduri europene 2019: Câte 15.000 Euro pentru ferme mici PFA sau SRL

Fermierii români vor putea obține în 2019 noi fonduri europene de 15.000 de euro pentru investiții în ferme mici, printr-o linie de finanțare aflată în pregătire. Vorbim despre submăsura 6.3 – Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici din cadrul Programului National de Dezvoltare Rurală 2014-2020, pentru care s-a publicat în consultare propunerea de Ghid al solicitantului. Solicitanții eligibili trebuie să fie persoane fizice înregistrate și autorizate (PFA), întreprinderi individuale, întreprinderi familiale sau societăți cu răspundere limitată (SRL). Fermele trebuie să fie cuprinse ca mărime economică între 4.000 și 11.999 de euro S.O. (valoarea producției standard).

https://www.startupcafe.ro/finantari/fonduri-europene-2019-ferme-mici-pfa-srl.htm

/ Uncategorized

Share the Post