Profesorii care te învață cum să faci afaceri

Cât de util este, astăzi, să ai un MBA? Ei bine, dacă deţii o funcţie de conducere, fă un efort şi înscrie-te la un program, investiţia oricum va fi amortizată în timp scurt.

De la câteva mii până la zeci de mii de euro. Un program de MBA este foarte scump, iar în decizia de a-l urma sunt luate în calcul şi ”raţiuni financiare”. Cel puţin în România, unde varietatea de programe este restrânsă şi nici veniturile nu se pot compara cu cele din Europa de Vest, cei care aplică studiază în amănunt piaţa şi îşi fac serios calcule pentru amortizarea investiţiei.

Privind din exterior, este clar că MBA-urile fac diferenţa şi, indiferent de planurile pe care le are un manager, absolvirea unui astfel de program va aduce, cu siguranţă, plus valoarea în afacerea pe care o dezvoltă.

http://www.capital.ro/profesorii-care-te-invata-cum-sa-faci-afaceri.html

Contact Us

Give us a call or fill in the form below and we will contact you. We endeavor to answer all inquiries within 24 hours on business days.