Sa-ti fie dat sa traiesti vremuri interesante, asa suna un vechi proverb din Upanisade. Si ce vremuri mai interesante decat anno domini 2019 ti-ai putea dori sa traiesti intr-un oras ca Iasul de a carui dezvoltare organica isi (re)aminteste clasa politica doar in anii electorali !

Nu-mi dau seama, inca, daca acesta stare de fapt e cauzata de ignoranta si fricile noastre personale, de necunoasterea adevarului istoric, de „nedepasirea” pozitiei de Victima din celebra relatie Centru – Periferie din sociologia granitei ori de o combinatie a celor trei !

Indiferent de ce raspuns s-ar putea formula, ne intoarcem mereu la acel avertisment „cine nu-si cunoaste trecutul, are toate sansele sa-l repete”. Daca mai punem la socoteala si faptul ca „somnul ratiunii naste monstri” rezulta ca niciodata nu e prea tarziu „sa ne unim in cuget si-n simtiri” pentru cauza acestui oras care, desi si-a indeplinit rolul sau istoric pentru Romania, a devenit capitala uneia dintre celei mai sarace si subdezvoltate regiuni din Uniunea Europeana.

E de notorietate istorica faptul ca in urma mutarii capitalei de la Iasi la Bucuresti, Mihail Kogalniceanu facuse in Parlament mai multe propuneri printre care transformarea Iasului in Porto Franco, navigabilitatea Prutului, dezvoltarea legaturilor comerciale, a bancilor si fabricilor de utilaje agricole. Mai mult, insusi Titu Maiorescu, propusese ca si compensatie, transformarea orasului in capitala culturala a Romaniei, precum si acordarea unor drepturi speciale administrative (cum ar fi mutarea Inaltei Curti de Casatie la Iasi). Ce s-a intamplat, stim cu totii, tot din istorie !

Facand un arc peste timp, constatam ca nu numai promisiunile facute si neonorate (e o palida „consolare” simbolica decretul care confera statutul de capitala istorica) ci si adancirea decalajului socio-economic din ultimii ani (amanarea construirii Autostrazii Iasi – Tg. Mures si nealocarea de fonduri pentru dezvoltarea regiunii de la bugetul national) sporesc frustarea si teza conform careia Iasul nu este „iubit” de Bucuresti.

In concluzie, se prefigureaza doua demersuri simultane pentru ca orice Tranzitie are loc atat in Interior cat si in Exterior. Primul demers are deja loc fiind vizibil in exterior – vedem din ce in ce mai multe comunitati profesionale care pun umarul la dezvoltarea eco-sistemului antreprenorial si educational al orasului. Provocarea majora a acestui ecosistem fragil pentru urmatoarea perioada este coagularea unei viziuni comune asupra viitorului economic, si de ce nu, a unui brand al Iasului.

Nu mai putem astepta ca politicienii sa ne promita autostrada, investitii straine, locuri de munca si cresterea gradului de cultura si civilizatie si noi sa-i credem pe cuvant. NU ! Ne-am invatat lectia istoriei: a venit timpul sa ne luam destinul in maini si sa reusim prin noi insine !

Insa pentru ca acest demers sa produca si rezultate concrete, e nevoie ca aceste comunitati sa se cunoasca mai bine intre ele, sa dialogheze si sa coopereze mai des. Si spun asta constientizand impactul unei butade ce apartine lui Martin Luther King – oamenii se urasc pentru ca se tem, se tem pentru ca nu se cunosc si nu se cunosc pentru ca nu comunica.

Iar aici intervine cel de-al doilea demers, cel orientat catre interiorul nostru, pentru ca degeaba vrem cu totii schimbarea situatiei actuale (si care, de regula, e exterioara si facuta de un Suprasistem discretionar) daca nu constientizam ca trebuie si noi sa ne schimbam (Egoul, disfunctiile cognitive si ranile emotionale).

Pentru ca asa cum ne demonstreaza psihogenealogia, pentru a putea merge mai departe e nevoie de o intelegere si vindecare terapeutica a trecutului personal al fiecaruia, de depasirea loialitatilor constiente si inconstiente (aici clasa politica locala are de muncit) pentru a depasi cu bine sindromul de aniversare (oferim mai mult decat ni se redistribuie), nevrozele de clasa (in Bucuresti se castiga mult mai bine decat la Iasi) si afacerile neterminate (constructia autostrazii ce leaga Estul de Vestul Romaniei).

Asa ca, daca vrem sa ne onoram si sa celebram cu adevarat in fiecare zi data de 24 ianuarie, e de datoria noastra, a fiecarui iesean/moldovean sa ne stabilim o noua „rezolutie”: sa ne intoarcem atentia, focusul si eforturile catre interiorul nostru si sa abandonam, o perioada, ideea ca doar daca cineva din exterior va veni si ne va „salva” atunci vom avea si noi o sansa sa crestem cu adevarat. Parafrazandu-l pe domnitorul Cuza: am priceput cum sta treaba, stimabili politicianisti damboviteni. Daca nu ne credeti pe cuvant, (re)cititi-l pe Mihail Manoilescu – Tragica predestinare a geniului moldovenesc !

Noi l-am citit si am decis ca a sosit momentul sa nu ne mai (auto)victimizam si sa fim cu ochii pe voi ca sa ne asiguram ca va indepliniti obligatiile legale si bugetare privind construirea autostrazii Iasi – Tg. Mures. Pentru ca ne dorim ca Moldova sa aiba o sansa reala de a iesi, prin propriile puteri, din starea de subdezvoltare in care a fost „aruncata” intentionat de catre clasa politica postdecembrista !

Iar pentru asta, ne vom face mai des auzita vocea si ne vom intalni si vom conlucra mai des in comunitatile din care facem parte. E un angajament pe care fiecare iesean suveran si co-creator il va onora de acum incolo !

Daniel Dragos Panainte se autodefineste ca fiind Human Troubleshooter & Free Spirit. Avand o licenta in sociologie & politologie si o formare in psihoterapie sistemica, interese constante in zona de psihologie organizationala, neurostiinte & economie comportamentala, precum si peste 15 ani de experienta in Management consulting, HR & People management, Due Diligence, Legal risk management, Daniel Dragos este simultan creator de comunitati, antreprenor, business adviser si cautator de sens pentru oameni si organizatii (diagnoza si interventie – psihoterapie sistemica).

This post is also available in: Romanian